Uploader: Ollie
Country: Ireland
Uploaded: Jun 03, 2018
Price: Free

Please, verify you are not robot to load rest of pages

james joyce ulise - pdf free download

James Joyce
ULISE
Traducere şi note de MIRCEA IVĂNESCU
Solemn ', rotofeiul Buck Mulligan - venea dinspre capul scărilor purtînd un bol cu clăbuc peste
care erau aşezate în cruce o oglindă şi un brici. Halatul galben, neîncins la mijloc, îi unduia încet în
urmă, umflat de aerul blînd tal dimineţii. Ridică bolul întru înalt şi intona :
— Introibo ad altare Dei.
Oprit locului, privi miop în jos pe scările întortocheate în întuneric şi strigă cu asprime :
— Haide sus, Kinch. Vino sus, iezuit înfricoşat, înainta grav şi urcă pe suportul rotund al tunului.
Se întoarse cu faţa şi binecuvîntă serios, de trei ori, turnul, ţinutul dimprejur şi munţii trezindu-se la
viată. Pe urmă, zărindu-l pe Stephen Dedalus, se aplecă spre el şi făcu cruci grăbite prin aer, gîlgîind
din fundul gît-lejului şi clătinînd din cap. Stephen Dedalus,:î nemulţumit şi somnoros, se sprijinise cu
braţele de palierul din capul scărilor şi privea cu răceală chipul bolborositor şi tremurător, acum
binecuvîntîndu-l, alungindu-se cabalin, şi părul blond, tonsurat, pătat şi suflat în nuanţa stejarului
palid.
Buck Mulligan îşi aruncă o clipă privirea pe sub oglindă şi apoi acoperi repede bolul.
— 'Napoi la barăci, spuse sever. Adăugă pe ton de predicator :
— Căci aceasta, o mult iubiţii mei, este o adevărată Christină : trupul şi sufletul, şi sîngele şi plăgile.
Aicea, muzică înceată, vă rog. închideţi ochii, domnilor. O clipă. S-a stârnit oarecare nelinişte printre
corpusculele asiea albe. Tăcere, toată lumea.
Îşi ridică pieziş privirile şi scoase un şuierat prelung, grav, ca o chemare, apoi rămase o vreme
concentrat in atenţie extatică, şi dinţii albi, regulaţi, îi străluceau ici-colo in puncte aurii.
Chrysostomos. Două şuierături puternice, ascuţite. îi răspunseră din calmul dimineţii.
— Mulţumesc, bătrîne, strigă precipitat. Asta-i tocmai ce trebuie. Taie curentul acum, da
?
Se lăsă să alunece de pe suportul tunului şi-şi privi grav spectatorul, strîngîndu-şi în vremea
aceasta pe lingă picioare faldurile largi ale halatului. Faţa durdulie, umbrită, şi falca
posomorită, ovală, aminteau de portretul vreunui prelat, protector al artelor, din evul mediu.
Un surîs plăcut i se născu liniştit pe buze.
— Ce ironie, spuse vesel. Numele ăsta al tău absurd, un grec din vechime.
Arătă o clipă cu degetul, ca într-o glumă între prieteni, şi porni spre parapet, rîzînd de unul
singur. Stephen Dedalus urcă, îl urmă leneş pînă la jumătatea drumului, şi se aşeză pe
marginea suportului, încă privindu-l cum îşi sprijinea oglinda de parapet, îşi înmuia pămătuful
în bol şi-şi săpunea obrajii şi gîtul.
Glasul binedispus al lui Buck MuUigan vorbea înainte.
— Şi numele meu e absurd : Maladii MuUigan, doi dactili. Dar are o rezonanţă helenică,
nu ? Săltăreţ şi însorit precum însuşi ţapul. Trebuie neapărat să mergem ia Atena. Vii şi tu
dac-o conving pe mătuşă-mea să scuipe patruzeci de lire ?
Lăsă pămătuful la o parte şi strigă, rîzînd încîntat :
— Or c-are să vină ! Iezuit ipocrit. Tăcut deodată, începu să se radă cu grijă.
— Spune-mi, MuUigan. zise Stephen încet.
— Da, iubitule ?
— Cit mai stă Haines * aici în turn ?
Buck MuUigan îşi arătă peste umărul drept un obraz ras.
— Doamne, nu-i groaznic ? spuse sincer. Un saxon ponderos. Zice că tu nu eşti un
gentleman. Doamne, englezii ăştia scîrboşi. Plesnesc de bani şi de indigestie. Şi-asta
pentru că vine de la Oxford. Ştii, Dedalus, tu ai adevăratele maniere de Oxford. Asta nu
reuşeşte să te înţeleagă. O, tot numele pe care ţi l-am găsit eu e cel mai potrivit : Kinch, lamă
de pumnal.
Se rădea precaut peste bărbie.
— Toată noaptea-a aiurat nu ştiu ce cu-o panteră neagră, spuse Stephen. Unde-şi ţine
puşca ?
6
— Un ţicnit mohorît, spuse MuUigan. Te-a băgat în toţi sperieţii ?
— Da, spuse Stephen, cu energie şi teamă crescîndă. Singur pe întuneric, cu unul pe care nici
nu-l cunosc, şi delira şi se dădea de ceasul morţii, tot timpul, cum împuşcă el o panteră
neagră. Tu ai salvat oameni de la înec. Eu, în ce mă priveşte, nu-s un erou. Dacă el mai stă,
eu mă duc.
Buck MuUigan se încruntă la clăbucul de pe lama briciului. Sări jos de pe parapet şi începu să
se pipăie grăbit prin buzunare.
— Degrabă, strigă năclăit.
Se apropie de suportul tunului şi, vîrîndu-şi mîna în buzunarul de sus al lui Stephen, spuse :
— Imprumută-ne cîrpa ta de nas, să-mi şterg briciul. Stephen îl lăsă să scoată şi să ridice la
vedere ţinînd-o
de un colţ o batistă murdară, mototolită. Buck MuUigan îşi şterse frumos briciul. Pe urmă,
privind batista, spuse:
— Cîrpa de nas a bardului. O nouă culoare artistică pentru poeţii noştri irlandezi : verdeflegmă. Aproape că-i simţi gustul, nu ?
Urcă iarăşi pe parapet şi privi în larg peste golful Dublinului, iar părul blond, în culoarea
stejarului palid, îi tremura molatec în vînt.
— Doamne, spuse încet. Nu e marea întocmai cum îi spune Algy : o mamă căruntă şi dulce ?
Marea verde-flegmă. Marea care te strînge de scrot. Epi oinopa ponton. O, Dedalus, grecii.
Trebuie să te-nvăţ şi pe tine. Trebuie sâ-i citeşti în original. Thalatta ! Thcdatta ! Ea este
maica noastră, mare şi blîndă. Vino şi uită-te. 5
Stephen se ridică şi se apropie de parapet. Sprijinit acolo, privi în jos peste apă spre nava
poştală care ieşea tocmai pe gura portului Kingstown.
— Maica noastră cea puternică, spuse Buck MuUigan. îşi întoarse brusc ochii mari,
cercetători, de la mare
spre faţa lui Stephen.
— Mătuşa zice că tu ai omorît-o pe maică-ta, spuse. De asta nu mai vrea să mă lase să am de
a face cu tine.
:— Cineva tot a omorît-o, spuse Stephen posomorit.
— Ai fi putut să te pui şi tu în genunchi, ce dracu', Kinch °, cînd te-a rugat maică-ta pe patul de
moarte, spuse Buck Mulligan. Suit şi eu un hiperborean, ca şi tine. Dar cînd te gîndeşti că mama ta te
roagă cu ultima ei suflare să îngenunchez! şi să te rogi pentru ea. Şi tu ai refuzat. Ai ceva sinistru în
tine...
Se întrerupse şi-şi săpuni iarăşi obrazul celălalt. Un zîmbet tolerant îi încreţi buzele.
— Dar un cabotin superb, murmură pentru sine. Kinch, cel mai splendid cabotin din toţi.
Se rădea cu gesturi egale, grijulii, tăcut, serios.
Stephen, cu un cot odihnindu-i-se pe granitul mîncat de vreme, îşi lăsă palma pe frunte şi îşi examina
marginea zdrenţuită a mînecii de la haina sa neagră, acum lustruita de multă purtare. Suferinţa, totuşi
nu suferinţa iubirii, îi strîngea inima. Tăcută, în vis, după moarte venise ea spre el, şi trupul istovit
înfăşurat în giulgiurile largi cafenii îi răspîndea un miros de ceară şi de lemn de trandafir, iar suflarea
ei se aplecase asupră-i, mută, încărcată de reproşuri, avea mirosul cenuşii umezite. Dincolo de mîneca
roasă pînă la urzeală vedea marea pe care glasul bine hrănit de alături o salutase ca pe o mamă măreaţă
şi blîndă. Cercul golfului şi al orizontului cuprindea o masă lichidă, întunecată, verde. Atunci, alături
de patul ei de moarte fusese un bol de porţelan alb primindu-i fierea verde, groasă, pe care şi-o
smulgea din ficatul putred în spasme zgomotoase, întretăiate de gemele.
Buck Mulligan îşi şterse iarăşi briciul.
— Eh, săracul de tine, prăpăditule, spuse cu voce blîndă. Trebuie să-ţi dau eu o cămaşă şi nişte
cîrpe de nas. Ce-ţimai fac nădragii de-a două mînă ?